PearlCode aduce fericire femeilor din România sau cum poți deveni regină în fiecare dimineață

Din cele mai vechi timpuri, perlele au fost cele care transpuneau pe chipul femeii grația și rafinamentul. Cu valențe profunde și note distinse, aceste bijuterii au luat de la timp tot ce-i mai bun. Drept dovadă, Mila Jarkuțchii și Vicky Maxim, două femei pasionate de sideful perlei și esența sa, le-au spus Pearl Code - adică un dress code care nu se demodează niciodată. Mai mult, este valabil oricărei generații, este potrivit oricărui stil, este despre sinele tău. Cum descoperi perlă din tine, ce rol are feminitatea și cum poți deveni regină în fiecare dimineață, am aflat de la Mila și Vicky.

Bijuteria poartă sensul investit în ea de femeie

Acest crez e mult mai profund decât ne-am putea imagina. Mila și Vicky nu doar cred în puterea perlelor de a transmite, ele sunt cele mai relevante exemple în acest sens. Iar Codul perlelor (PearlCode) este, în accepția lor ca „un dress code, o regulă sau recomandare de port. Cel mai curios este că regula principală de port este că nu există nici o regulă, decât să alegi perla pe care o simți a ta, care te reprezinta, care reflectă trăsăturile tale deosebite”, spune Mila Jarkuțchii, una dintre fondatoarele brandului PearlCode.  „Perla în sine este un cod, acela care îl porți în tine. Orice accesoriu, chiar și bijuteriile poartă doar acele sensuri pe care noi singuri le investim. Ce vrem noi să zicem este că femeia este purtătoare de sensuri, noi doar o ajutam să găsească bijuteria potrivită pentru a le manifesta”, mai adaugă Vicky.

Nu ai cum să porți perlele fără demnitate

Probabil v-ați întrebat și voi ce mesaje transmite o femeie care poartă perle, dincolo de eleganța mereu la modă, despre care cunoaștem cu toții. Fondatoarele acestui brand sunt prezente la fiecare etapă din călătoria unei perle de la atelier și până la destinatar. Ne-au recunoscut sincere: „Nu există bucurie mai mare pentru noi decât să vedem cum se schimbă doamnele când le pui în fata oglinzii și, încet, îi pui colierul pe gât. Spatele se îndreaptă, ochii sclipesc, fața se luminează. Femeia care poarta perlele este feminină, are maniere, este o combinație între elegant și modern. Alegând să poarte zilnic perle, femeia este și curajoasă, pentru că atrage atenția (la sigur!), și trebuie să fie pregătită pentru aceasta. Este văzută, admirată, liberă, unică, frumoasă, minunată”, spun creatoarele bijuteriilor PearlCode.

„Noi ajutăm femeile să #descopereperladinsine”

Cu timpul, perla nu mai este despre statut social, este pur și simplu despre sclipirea eului. Creatoarele PearlCode au făcut și un experiment în acest sens, luând o ținută neaccesorizată și comparând-o cu aceeași, dar care are și un set de perle stilizat. „Când le vei compara te vei convinge că perlele fac diferența. De fapt, noi ajutam femeile să #descopereperladinsine, dar atunci cand ai conexiunea cu tine, nu ai cum să nu-ți descoperi frumusețea și fericirea. E o stare pe care înveți să o trăiești. Prin bijuterie, noi readucem femeia la feminitate, la starea ei firească, la super-puterea ei. Și ne dorim mult ca la orice atingere a colierului, a cerceilor sau a inelului, femeia să-și aducă aminte de acea superputere”, declară Mila Jarcuțchii.  

Nu există bijuterie mai versatilă ca perla

Pearl Code este la limita dintre elegant și rebel. Este despre curajul de a fi și de a te manifesta. „Aceasta se vede și prin designul pe care îl creăm, menținem spiritul aristocratic al perlelor, oferindu-le și note de amazoană. Eu nu cunosc altă bijuterie care se integrează în orice ținută: sport, birou, romantic, elegant, festiv. Sper foarte mult că reușim, prin această varietate și prin tot ce le prezentăm femeilor, să demontăm stereotipurile legate de această bijuterie. Unul este că perla se poartă doar după 50-60 ani. Altul: că doar cu ocazie specială. Se mai credea că nu se poartă la nunți sau că se poartă în pereche. Practic tot ce facem, promovând perla, este ca să distrugem aceste convingeri”, ne mărturisește Vicky Maxim. Dacă le reușește sau ba, ne spuneți chiar voi 😉.

Fiecare om din echipă este instruit pe partea de stil și stilizare

Eram curioase dacă echipa PearlCode are și careva life hack-uri care ne-ar ajuta să alegem un cadou perfect. Am primit asigurările din partea Milei și Victoriei: „Toată echipa este instruită ca să facă un ghidaj de stilizare: se analizează silueta, înălțimea, forma capului, urechilor, gâtului, ce încheieturi preferă, ce culoare la metal, ce interese/ocupație are. Având o abordare complexă, reușim să alegem ceva unic, perfect potrivit pentru orice femei, ca să o ajutăm să descopere perla din sine. Pe lângă aceasta, fiecare perlă, în dependență de formă și mărime, are un mesaj energetic în spate și noi întrebăm pe cei care o iau pentru dar: cu ce mesaj doresc să facă acest cadou? În dependență de aceasta, propunem modelul. Perla „keshi” spune că tu „ești deosebită, unica in viata mea”. Perla “orez” se va dărui când vrei să pui accent pe „eleganța și gingășia persoanei”, ne mai spun fondatoarele brandului. 

Devii regină fără pic de machiaj

Codul perlelor este în continuă schimbare, e dinamic, la fel ca femeia modernă și asta ne-o demonstrează cele mai clasice bijuterii cu perle, precum și cele mai versatile și hi-tech modele. PearlCode respiră cu acest crez în fiecare detaliu al creațiilor sale, dar și în cele care acompaniază bijuteria.  „Din momentul în care am descoperit perlă, călătorind în China în 2014, mi-am creat regulile din observații. Eu le sugerez doamnelor să facă un experiment foarte ușor: dimineața, la prima oră, fără make-up, să-și facă un portret fără bijuterii, apoi o fotografie cu cercei din perle, iar la pasul 3 să adauge și un colier. Fără pic de machiaj, fără anticearcăn pe față, deja devii regină”, ne asigură Mila Jarcuțchii. „Zilnic văd cum femeia schimbă codul perlelor. Nu exista perlă care să arate identic pe două femei. Codul perlelor zice că trebuie să descoperi perla ta, iar noi vom fi bucuroase să te ghidăm în această călătorie frumoasă în lumea bijuteriilor din perle”, a mai adăugat în final Vicky Maxim.  Deci, ești gata să descoperi perla din tine?
Distribuie :

Alte articole